Eveniment festiv la final de 2015

Invitatie-11dec-resGenerația MPV prezintă activitatea din anul 2015!

Rețeaua CAN Brașov, cu sprijinul Fundației ERSTE și al Centrului de Zi pentru copii și tineri din Săcele, vă invită la evenimentul festiv din cadrul programului "Multimedia - Pregătire pentru Viață", care va avea loc în data de 11 decembrie, de la ora 17.00 la Centrul de Zi din Săcele. (Str. George Moroianu, nr. 17, intrarea prin Str. Petofi Sandor, lângă tipografie).

Participanții programului, alături de echipa de training, au pregătit o seară specială cu scopul de a împărtăși activitatea din anul 2015, și în mod special, materialele video realizate în perioada octombrie - decembrie.

Scurtmetrajul "Prietenie și Tehnologie" a fost conceput și realizat de elevi din clasa a X-a de la Liceul Teoretic George Moroianu" și de la Liceul Teoretic "Zajzoni Rab Istvan" din Săcele, îndrumați de trainerul nostru în domeniul video și va putea fi vizionat în premieră!

Materialul Video "Super eroii cuceresc orașul" prezintă într-un mod creativ calitățile unui voluntar, atribute necesare și pentru dobândirea statutului de supererou! Filmările au fost realizate de absolvenții primei generații din programul "Multimedia - Pregătire pentru Viață", în prezent elevi din clasa a XI-a la Liceul Tehnologic "Victor Jinga" și la Liceul Teoretic "Zajzoni Rab Istvan".

"Gânduri și impresii de la tinerii din program" a fost inițiat de unul dintre voluntarii noștri, Liviu Romașcu, implicat de un an de zile alături de echipa noastră, care a intervievat 20 participanți, colectând astfel mărturii despre impactul unui astfel de program în rândul tinerilor din Săcele.

Evenimentul aduce împreună într-un cadru festiv tineri, părinți, voluntari, profesori cât și parteneri ai Rețelei CAN Brașov. La final, fiecare invitat va primi o fotografie suvenir, precum și albumul foto "Povestea noastră"!

Pe parcursul anului 2015 echipa programului "Multimedia - Pregătire pentru Viață" a fost implicată în diverse activități, printre care: sesiuni de training IT, foto și video, expoziție itinerantă, piesă de teatru, acțiuni de voluntariat, cursuri de comunicare, pregătire profesională, antreprenoriat, cursă cu obstacole, tabără de educație prin experiență. Despre toate acestea puteți citi mai multe pe site-ul www.multimedia.canbv.ro.

Persoana de contact: Ruxandra Oprică – Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., 0733 939447.

www.canbv.ro , www.facebook.com/ReteauaCANBrasov 

Free Joomla! template by L.THEME